Echipa de pompieri de la ISU BANAT se pregătește de concurs. În acest weekend, “oamenii focului” participă la o competiție de minifotbal „Cupa Solidarităţii”. Evenimentul are loc la sala „BiArena” din localitea Sânandrei, aflată la 8 km de Timișoara.
La concurs vor participa trei echipe de pompieri din străinătate, respectiv Mulhouse – Franţa, Praga – Cehia şi Szeged – Ungaria, trei echipe din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, respectiv ISU Timiș, ISU Arad și ISU Caraș-Severin. Pe lângă acestea va participa o echipă din partea Prefecturii Timiș și o echipă din partea Consiliului Județean Timiș. Meciurile se vor desfăşura în sistem 5+1 (opt echipe) în două grupe formate din câte patru echipe conform regulamentului anexat.
PROGRAMUL COMPETIȚIEI
SÂMBĂTĂ 10.10.2015
– 10:00 – şedinţa tehnică;
– 11:00 – 15:00 – jocuri în grupe;
DUMINICĂ 11.10.2015
– 11:00 – 14:00 – semifinalele;
– 14:00 – 15:30 – finalele;
– 15.30 – premierea.