Obiceiuri şi tradiţii în prima zi de Crăciun

Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor. În această zi, este bine să ții cont de câteva tradiții, dacă vrei să îți meargă bine tot anul care urmează.

Se spune că la masa de Crăciun este de bun augur să ascultăm colinde, cântece ritualice de belșug, de rodire a ogoarelor și de armonie în relațiile interumane. Colindele ar aduce belșug.

De asemenea, este bine să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul. Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.

Potrivit tradiției, este de bun augur să ne împodobim locuința cu flori roșii (Floarea Crăciunului și Cactusul de Crăciun) și coronițe din ramuri de brad. Aceste vegetale de culoare roșie și verde inspiră membrilor familiei gânduri bune, armonie și păstrează sentimentele de dragoste în familia noastră. De asemenea, e bine să faci o pomană pentru amărâți, ca să ai parte de bogăție.

Mănâncă măcar un măr în prima zi de Crăciun, ca să ai parte de sănătate tot anul viitor. Ca să ai trupul plăcut mirositor în anul ce va să vină, fă-ți baie în prima zi de Crăciun. Atentie! Nu e bine sa faci acelasi lucru si pe 1 ianuarie.

Pentru a scăpa de resentimentele dușmanilor tot anul care vine, este bine să agățăm buchețele de busuioc și crengi de vâsc la ferestre. De asemenea, nu este bine să măturăm și să scoatem gunoiul din casă până a doua zi de Crăciun, pentru a avea parte de spor în munca de fiecare zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here