OFICIAL! Noile sisteme de semaforizare puse în funcțiune. Ce declară șeful STS

Spread the love

Atenție, șoferi! De azi vor fi puse în folosință oficial semafoarele din Timișoara, până acum au fost doar sincronizate. Autoritățile locale au finalizat implementarea proiectului “Trafic management și supraveghere video”.

Semafoarele fac parte dintr-un amplu proiect de management al traficului realizat din bani europeni, „Managementul traficului și supraveghere video”. Mai exact, acesta prevede semaforizarea a 44 de noi intersecții și modernizarea semaforizărilor în alte 90 de intersecții, montarea a 13 radare de informare, a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și mai multe panouri pe care vor fi afișate diverse informări.

Proiectul contribuie la îmbunătățirea fluxului rutier și al siguranței cetățeanului prin implementarea unui sistem control adaptiv de management al traficului urban și supraveghere video metropolitană în zonele vulnerabile privind riscuri de accidente și infracționalitate zonală. “Este o viziune plecată dinspre administrația locală, continuată și îmbunătățită prin inginerii care lucrează în Serviciul de Telecomunicații Speciale, în Timișoara. Sunt șase ingineri care au contribuit la îmbunătățirea acestei viziuni și care pe parcursul derulării acestui proiect au asistat autoritățile locale în toate fazele. Este o lucrare prin care infrastructura orașului se modifică, acum prin subteran există fibră optică , este un proiect de îmbunătățire a vieții orașului momentan…Acum există toate condițiile ca acest oraș să se transforme într-un oraș inteligent. Se vor vedea lucruri care erau de neimaginat până acum, probabil se va continua cu afișarea de informații de interes public, începând de la parcări, cum circulă autobuzele și așa mai departe. E numai un pas până la un smart-city. Din acest moment numai talentul și ideile vă dau măsura a ceea ce puteți face pentru cetățeni”, susține Marcel Opriș, șeful STS.

Potrivit edilului Nicolae Robu, beneficiile sistemului de management al traficului sunt demonstrate și de aplicația dezvoltată de un IT-ist timișorean care arată situația traficului din oraș în timp real.“Beneficii vor apărea tot mai multe pe zi ce trece, abia săptămâna trecută s-a dat drumul la sincronizarea semafoarelor, iar procesul va fi unul fără sfârșit. Sunt două regimuri de lucru: cel în care se poate merge pe timpi exacți dacă se respectă viteza legală și un regim mai evoluat, care nu e atât de spectaculos ca cel al undei verzi, un regim adaptiv, în care timpii de semaforizare sunt variabili. Deja am putut vedea că în Timișoara se circulă mai ușor, nu prea mai sunt aglomerații, decât în zonele de vârf. Vor mai fi aglomerații și până vom termina toate pasajele și podurile peste Bega, nu ne putem aștepta ca acest proiect să facă și ce nu ar trebui să facă. Proiectul aduce un optim în fluență. Valoarea inițială a proiectului a fost de 25,8 milioane lei. La licitație s-a adjudecat lucrarea cu 24,6 milioane lei. La sfârșit, raportăm o economie de peste 500.000 de lei”, transmite edilul Timișoarei, Nicolae Robu.

Proiectul este implementat de asocierea firmelor Swarco Trafic România, Avitech.Co și Swarco Mizar SPA. Acesta a fost blocat doi ani și jumătate din cauza contestațiilor depuse de Swarco.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here