Panică la Spitalul de copii, după ce dintr-un aparat RMN a început să iasă fum

A fost activat Planul Roşu de intervenţie la Spitalul Louis Ţurcanu după un apel la 112, care anunţa degajări masive de fum la un aparat RMN.

La locul evenimentului au fost trimise următoarele forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara: o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, 2 ambulanțe SMURD, cu 28 de subofițeri. Fumul provenea de la aparatul de R.M.N. situat la paterul clădirii, nu au fost persoane rănite sau intoxicate cu fum.

Au fost evacuați aproximativ 46 de copii și 42 adulți, relocați în altă clădire.

După efectuarea recunoașterii s-a constatat că erau evacuări de heliu, provenit de la instalația de răcire a unui aparat RMN, situat la parterul clădirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.