Panică la un cămin de bătrâni după o explozie. Totul de la o ţigară

Duminică la prânz, un apel la S.N.U.A.U 112 a sesizat despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la căminul de bătrâni „Azil Royal” din Timișoara.

Pentru gestionarea evenimentului a fost alertat Detasamentul 1 de Pompieri Timișoara iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă si spumă, o ambulanță SMURD tip B, o ambulanță SMURD tip C cu 1 ofițer si 10 subofițeri. La sosirea forțelor de intervenție și după recunoașterea în teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu.

Fortele de intervenție au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului 2 al construcției și au ventilat toate încăperile. Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul 2 al clădirii în care se aflau doi pacienți. Unul dintre pacienți, dependent de oxigen și care folosea o mască de oxigen a încercat să-si aprindă o țigară, moment în care s-a produs explozia.

Pacientul, un bărbat in vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradul 2 si 3 in zona feței și posibile arsuri ale căilor respiratorii fiind intubat și transportat la UPU Spitalul Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here