Programul Casa Verde Fotovoltaice debutează, miercuri, de la ora 10.00. Bugetul disponibil depăşeşte 263 milioane de lei, iar aplicaţia va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.
”Începând cu data de 22 decembrie 2021, ora 10:00, persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validaţi în vederea înscrierii în program. Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de 263.700.000 lei. În plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni”, a transmis Ministerul Mediului.
Potrivit ministerului, scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.
Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.