L mijlocul acestei saptamani a fost inaugurat spațiul special dedicat artei și evenimentelor muzicale și culturale, care se vor desfășura în Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”. Parteneriatul dintre Universitatea de Vest din Timișoara și Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”, devenit realitate în 2021, este o adevărată premieră națională, anticipând anul 2023, când Timișoara va fi capitală europeană a culturii.

 

Proiectul se realizează cu aportul Facultății de Arte și Design, precum și al Facultății de Muzică și Teatru, dar și prin implicarea altor facultăți din UVT. Spațiile terminalului de sosiri externe ale aeroportului devin incinte expoziționale, spații pentru concerte, performance-uri, happening-uri sau flashmob-uri. Evenimentele debutează printr-o expoziție reprezentativă a specializărilor grafică, pictură, sculptură, foto video, restaurare-conservare, modă-design vestimentar, design textil, ceramică. Un număr de peste 30 de lucrări de artă studențească, ținute vestimentare și obiecte ceramice îmbogățesc vizual și spiritual incinta sălii de așteptare a noului terminal.

La inaugurare a fost organizată o conferință de presă, la care au participat directorul general AIT, dl. Dorel Grădinaru, rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea, decanul Facultății de Arte și Design, Prof. Univ. Dr. Camil Mihăiescu, prodecanul Facultății de Muzică și Teatru, Lect. Univ. Dr. Adrian Korek, care a fost urmată de un intermezzo muzical susținut de cvartetul Facultății de Muzică și Teatru din UVT și un tur al expoziției.

 

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023, astfel că acest spațiu, care acum poartă o amprentă artistică puternică, este un mare atu pentru orașul nostru, urmând să întâmpine numeroși turiști și consumatori de cultură de pe întregul continent. Aceștia nu vor intra într-un aeroport ca oricare altul, un spațiu neutru și exclusiv functional, ci se vor intersecta cu arta, vor avea o experiență culturală din prima clipă în care calcă în Timișoara.

 

Directorul General al Aeroportului Internațional Timișoara „Traian Vuia”, Dorel Grădinaru, a declarat: Astăzi „Cultura face escală la Aeroportul Internațional Timișoara”. Spațiul aeroportului este acum mult mai primitor și mai atractiv. El este de astăzi și un spațiu al educației prin cultură și artă. Îi așteptăm pe toți pasagerii și vizitatorii noștri să admire arta din Galeria UVT, amplasată în spațiile aeroportului, de azi mai cultural. Ne dorim ca această adevărată pată de culoare să aibă un impact pozitiv atât asupra pasagerilor, cât și asupra însoțitorilor celor care ne trec pragul.

 

Parteneriatul din Universitatea de Vest din Timișoara și Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” va continua prin mai multe serii de expoziții și evenimente culturale.

Articolul precedentFrigul face prima victima la Timisoarea!
Articolul următorPandemia a avut și efecte pozitive? Iată ce avem de învățat de pe urma acesteia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.