Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat patru cetăţeni din Nepal, intrați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Sebia.

În data de 08.08.2023, ora 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia – I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat la aproximativ 200m de frontieră, patru cetăţeni străini care se deplasau din interiorul țării spre frontiera cu Sebia.

Persoanele în cauză, întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Nepal cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani, intrați legal pe teritoriul României.

Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile legale care se impun.

Articolul precedentAccident feroviar aproape de Timişoara. Intervenţie rapidă a salvatorilor
Articolul următorLucrări de spălare rețele în Timișoara și județ, joi 10 august

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.