Percheziții într-o casă din localitatea timișeană, Deta

Spread the love

biciccleta furata

Percheziții într-o casă din localitatea timișeană, Deta. Polițiștii au derulat ieri o acțiune în casa unui tânăr de 24 de ani, suspectat pentru furt.

Astfel, două ATV-uri, trei biciclete, o tabletă, un cărucior cu rotile şi un player auto au fost confiscate de poliţişti. Săptămâna trecută oamenii legii l-au depistat pe tânărul de 24 de ani, pe raza localităţii Deta, în timp ce circula cu un ATV neînmatriculat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că vehiculul figurează ca fiind furat de pe teritoriul Germaniei, așa că l-au confiscat. Au cerut Judecătoriei Deta și o autorizaţie pentru o percheziție chiar la domiciliul tânărului, pe care au și primit-o ieri. Polițiștii au găsit un alt ATV, un cărucior electric destinat persoanelor cu handicap, trei biciclete, o tabletă şi un radiocasetofon auto, pentru care tânărul nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Bunurile depistate au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Tânărul n-a scăpat nici el nepedepsit. I-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi tăinuire, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here