Percheziții în Timiș și Arad! Șase tineri, ridicați de polițiști și duși la audieri

0
71

Polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice din Timiș au ridicat șase tineri în urma unor percheziții domiciliare au avut loc în județele Timiș (9) și Arad (1).

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 6 tineri, cu vârste între 21 și 23 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea neautorizată de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică, fără consimțământul titularului.

Polițiștii au ridicat, în urma perchezițiilor 15 dispozitive optice de stocare a datelor, 5 laptopuri și mai multe înscrisuri.

Mai exact, în perioada 2010 – 2016, suspecții au făcut mai multe tranzacții frauduloase, online, către diferiți comercianți, utilizând datele unor carduri valide ce aparțineau unor utilizatori legitimi din Statele Unite ale Americii, Thailanda, Mexic, Australia, Anglia, Spania.

Suspecții au fost conduși la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, pentru audieri, 4 dintre aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Generale de Protecție Internă. La percheziții au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod” Timișoara.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here