Peste 10.000 de articole pirotehnice confiscate de către jandarmii timișoreni

0
14

Trei infracțiuni constatate și 10.680 de articole pirotehnice au fost confiscate de jandarmii Grupării Mobile din Timișoara de la trei bărbați.

Ieri, jandarmii din cadrul Grupării Mobile din Timişoara, aflându-se în serviciul de patrulare în zona Pieţei Badea Cârţan din Timişoara, au observat pe strada Peneș Curcanul, două autoturisme parcate care le-au atras atenția deoarece conducătorii acestora păreau că se minunează de ceea ce văd în portbagaje”, spun reprezentanții Grupării Mobile din Timișoara.

Nu mică a fost surpriza jandarmilor când au descoperit faptul că în portbagajele mașinilor au găsit articole pirotehnice, obiecte care sunt interzise la comercializare în această perioadă. A fost luată măsura legitimării persoanelor prezente în cele două autoturisme, stabilind că aceștia sunt Gheorghe G. – 44 de ani, domiciliat în Dudeștii Noi, județul Timiș, Teodor S. – 26 de ani, din județul Gorj și Ionuț I. – 28 de ani, domiciliat în municipiul Timișoara. Cei trei bărbați au fost conduși la sediul unității de jandarmi unde cantitatea de peste 10.000 de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării, pe numele acestora fiind întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de articole pirotehnice.

Jandarmii timișoreni întreprind acțiuni pentru combaterea comerțului cu produse pirotehnice interzise prin lege.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here