Peste 100 de amenzi pentru proprietarii de terase din Timişoara! Ce nereguli au fost descoperite?

Polițiștii locali au desfăşurat în ultima lună, o amplă acțiune de verificarea a activității de comerț stradal la categoria teraselor sezoniere, cu scopul principal de a stabili modul în care societățile comerciale care au amplasate terase în fața punctelor de lucru dețin documentele necesare pentru funcționarea acestora pe domeniul public.

Astfel s-a verificat existența acordului, a avizului de comerț ambulant sau a altor documente emise de Primăria Timișoara, alte reguli de comerț, acționându-se pentru depistarea comercianților neautorizați și achitarea taxelor de ocupare a domeniului public acolo unde era cazul.

În urma controlului au fost verificate un număr de 103 societăți comerciale cu terase din toate zonele orașului, fiind aplicate un număr de 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.500 lei.

Acestea au fost aplicate pentru lipsa autorizației, nerespectarea condițiilor din acordul de autorizare, neafișarea datelor de identificare, neafișarea prețurilor.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here