Peste 1700 de persoane izolate și carantinate verificate zilnic, exclusiv, de polițiștii locali din Timișoara

Polițiștii locali din Timișoara continuă să fie implicați permanent în activitățile desfășurate pe raza municipiului pentru combaterea răspândirii noului coronavirus SARS-Cov2, prin actiunile de verificare a persoanelor izolate și carantinate la domiciliu.

În ultima perioadă, numărul acestora a crescut din nou, fiind verificate zilnic peste 1700 de persoane în medie. Această activitate i-a revenit, de la începutul pandemiei, exclusiv Poliției Locale, care a angrenat efective zilnic pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Majoritatea cetățenilor au manifestat înțelegere și disponibilitate față de activitatea polițiștilor locali. Mai mult, sunt foarte multe cazurile în care au solicitat sprijinul acestora în achiziționarea de medicamente, alimente sau alte bunuri esențiale. De foarte multe ori au existat, pe lângă aceste aprecieri verbale, și scrisori de mulțumire ale celor care s-au simțit mai în siguranță prin contactarea zilnică a polițiștilor locali.

„Polițiștii locali sunt recunoscători, la rândul lor, cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să contribuie, prin acest lucru, la limitarea răspândirii acestui virus care face victime. De asemenea, ar trebui menționat și faptul că, pe lângă această activitate, s-a acționat permanent și pe celelalte linii, cum sunt menținerea ordinii și liniștii publice, circulație rutieră, protecția mediului, comerț ilicit, disciplina în construcții, fiind înregistrate aproape 10.000 de sesizări de la începutul anului. Pentru că volumul de muncă este în creștere, polițiștii locali ar aprecia de asemenea, ca toate sesizările să fie pertinente, reale, la obiect, pentru a nu pierde din timpul de verificare a altor situații mai stringente în această perioadă”, se arata intr-un comunicat PLT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here