2067 locuri bugetate și alte 4000 în regim cu taxă sunt scoase la concurs, în acest an, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Oferta Universității pentru absolvenții de liceu constă în 76 de specializări de licență, în 11 facultăți: Arte și Design; Chimie, Biologie, Geografie; Drept; Economie și de Administrare a Afacerilor; Educație Fizică și Sport; Fizică; Litere, Istorie și Teologie; Matematică și Informatică; Muzică și Teatru; Sociologie și Psihologie; Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării.

Ofertă educațională a UVT este adaptată la nevoile absolvenților de liceu și ale pieței muncii. Programele educaționale sunt gândite a oferi acele competențe de care tinerii au nevoie în a-și găsi cât mai repede de lucru după finalizarea studiilor. În plus, pachetul de facilități creat pentru admiterea din acest an răspunde nevoilor multor candidați. Ne-am dorit ca prima lor experiență cu Universitatea să fie cât mai plăcută, fiind un semn al implicării pozitive de care dăm dovadă față de membrii comunității noastre”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul sesiunii de admitere 2017 vor putea solicita alocarea unui loc de cazare gratuit pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe perioada admiterii la ciclul licență. În acest sens, cei interesați vor depune o cerere în momentul înscrierii la facultate. Cazările se vor face în căminul C15, iar perioada pentru care se face solicitarea nu trebuie să depășească trei zile.

Universitatea a deschis centre de admitere în mai multe județe, pentru ca persoanele cu disponibilități reduse de deplasare să parcurgă procedura la ei în localitate. Centrele de înscriere și admitere din afara Timișoarei funcționează în perioada 11-14 iulie, în Deva, Reșița,  Drobeta – Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu.

Cei mai buni elevi de clasa a XII-a sunt acceptați pe loc la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), cu condiția promovării examenului de bacalaureat. Astfel, participanții la olimpiadele naționale care au obținut distincții (premiile I, II, III, mențiuni) au posibilitatea să ocupe locuri fără taxă în cadrul facultăților Universității. Măsura este valabilă pentru toți olimpicii naționali și internaționali, indiferent de disciplina la care au participat.

Articolul precedentSe întrerupe apa rece, mâine în Timișoara! Vezi aici dacă ești afectat
Articolul următorAnunț licitație!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.