Zona Traian va fi transformată complet! A fost pregătită documentația pentru conceptul de dezvoltare și regenerare a zonei Traian, astăzi s-a publicat anunțul pentru atribuirea contractului de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană – Zona Piața Traian˝. Obiectivul final este transformarea radicală a zonei Traian, pe care Primăria Municipiului Timișoara o propune ca un loc de recreere și relaxare pentru cetățeni, cu mai multe scuaruri, spații publice, culturale, verzi, pietonale și pentru biciclete.

Ca o noutate, în procesul de atribuire a contractului de proiectare, vor primi puncte suplimentare, echipele care au arhitecți sau peisagiști care au obținut un premiu sau mențiune în cadrul unui concurs la nivel național sau internațional pentru un concept de amenajare a unei zone urbane publice sau private. Ofertele se pot depune până în 8 noiembrie 2021.

Mă bucur să pot anunța că Primăria Timișoara schimbă regulile jocului și în atribuirea contractelor publice prin punctarea suplimentară a calității și excelenței. Nu mai este suficient prețul cel mai scăzut pentru atribuirea unui contract care va schimba fața întregii zone pentru următoarele decenii. Nu ne mai mulțumim cu ”ieftin”, pentru că lucrările ieftine s-au dovedit, în timp, extrem de scumpe. Vrem alături de noi, profesioniști de excepție, care au demonstrat că orașele se schimbă prin calitatea lucrărilor. La finalul lucrărilor, estimăm că într-un orizont de cel mult 5 ani, zona Piața Traian va fi un al doilea centru al orașului. Obiectivul final este ca în următorii ani Timișoara să redevină un oraș cu mai multe centre, așa cum ne-am angajat în programul de guvernare locală”, a declarat primarul Dominic Fritz

Patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor intra într-un amplu proces de reabilitare, care este centrat pe nevoile timișoreanului de spațiu de relaxare și petrecere a timpului liber, verde, deplasare pietonală și velo.

Vor apărea noi spații pietonale, o rețea de piste pentru biciclete, extinderi de zone verzi, refacerea unui fost parc care acum este asfaltat, accesibilizarea întregului spațiu pentru persoane cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, persoane în vârstă, copii).

Finanțarea pentru implementarea proiectului de revitalizare a zonei Traian se va face cu fonduri europene.

Termenul de depunere a ofertelor este 8 noiembrie, suma alocată fiind de 1.361.344,54 lei, fără TVA.

O selecție a lucrărilor care vor avea loc în fiecare piață și pe fiecare stradă puteți vedea în materialul alăturat, care conține și etapele proiectului astfel încât timișorenii să știe ce urmează.

Articolul precedent12.032 de cazuri noi de coronavirus, raportate azi de autorităţi! Peste 700 sunt numai în Timiş
Articolul următorAnunţ de interes public! Poliţă de asigurare pierdută

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.