Cadrele didactice ale Universității Politehnica Timișoara „nu au liniște” nici în vacanță. Lect.dr.ing. Ciprian Dughir, cadru didactic la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul UPT, un împătimit al fotografiei, a construit, de la zero, o cameră foto „large format”, 4×5”, designul, proiectul și realizarea aparținându-i în întregime. Cu ocazia Centenarului Universității Politehnica Timișoara, în cinstea căruia a construit-o, acesta dorește să ofere gratuit planurile de execuție tuturor celor interesați.
Pasionat de fotografie încă de la 7 ani, când a primit primul aparat de fotografiat, Ciprian Dughir, titular al unor cursuri în domeniul fotografiei, invitat permanent al emisiunii Foto Show și co-fondator al Grupului de fotografie Fotovest, și-a dorit de mult timp o cameră fotografică format mare, 4×5”, dar cum acestea sunt enorm de scumpe, a decis să construiască singur una.

Așa a rezultat, în prima fază, o „rail camera”, full 3D, de studio, cu toate piesele în mișcare printate de el la o imprimantă 3D. Ulterior i-a venit ideea unei camere portabile și ușoare, tot de tip „large format”, 4×5”, realizată din lemn de mesteacăn și piese printate 3D.
De ce o astfel de cameră foto? Nu neapărat din cauza rezoluției (care poate ajunge la 15 Giga-pixeli în cazul fotografiilor alb-negru), cât pentru mișcările oferite de o cameră foto de genul acesta: se pot modifica planurile de focus pe toate axele și pe toate direcțiile; se poate modifica perspectiva geometrică și mărimea relativă a obiectelor din cadru.
Camerele foto realizate de Ciprian Dughir vor fi prezentate marți, 1 septembrie 2020, ora 11:00, în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc, bineînțeles cu respectarea normelor de distanțare impuse de pandemie, în holul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr. 2B.

Cu aceeași ocazie va avea loc și lansarea concursului de desen și fotografie „Politehnica prin ochii mei”, o competiție din ciclul celor dedicate Centenarului UPT, adresată elevilor, studenților, cadrelor didactice și absolvenților Politehnicii.

Articolul precedent755 de cazuri noi de coronavirus, de ieri până azi! Bilanțul îmbolnăvirilor ajunge la 87.540
Articolul următorÎncepe Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești S.O.S. 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.