Un echipaj al Poliției Locale Timișoara a fost implicat aseară, în jurul orei 21.20, într-un accident, care a avut loc pe Bdul Take Ionescu colț cu str. Aurel Popovici.

Autovehiculul se deplasa dinspre Punctele Cardinale și a trecut pe culoarea verde a semaforului, lovind o femeie care, potrivit martorilor, a traversat strada pe culoarea roșie a semnaforului pentru pietoni. La fața locului a fost solicitat echipajul SMURD pentru acordarea de îngrijiri victimei, în vârstă de 52 de ani, care a fost ulterior transportată la Spitalul Județean, fiind în stare stabilă, din ultimele date.

Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, care au fost prezenți la fața locului. Conform procedurilor, în acest caz, pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, rezultatele urmând a fi comunicate de reprezentanții Biroului Rutier.

Cei doi polițiști locali aflați pe autoutilitară erau în timpul serviciului, iar conducătorul auto nu a avut până acum abateri. În funcție de rezultatul cercetărilor se va stabili și dacă se impune vreo măsură împotriva polițistului local aflat la volan.

Articolul precedentÎntreruperi programate ale apei în două localități din Timiș
Articolul următorCastelul Huniade intră într-o nouă eră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.