Polițiștii locali au reluat de la începutul acestei săptămâni acțiunile comune împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș pe mijloacele de transport în comun din Timișoara.

Principalul scop al patrulelor mixte este acela de a preveni furturile din buzunare și poșete, precum și alte fapte de natură contravențională sau infracțională care pot avea loc în tramvaie, troleibuze sau autobuze ori în stațiile acestora.

De asemenea, patrulele mixte au în vedere și luarea măsurilor legale în cazul nerespectării legislației referitoare la ordinea și liniștea publică în mijloacele de transport în comun și în imediata apropiere a acestora.

De altfel, încă din prima zi au fost aplicate sancțiuni pe mai multe linii, de la comerț ilicit în stațiile mijloacelor de transport, la consum de alcool, fiind depistate și persoane care apelau la mila publică.

Acțiunile comune se desfășoară periodic fiind organizate atât cu jandarmii, cât și cu polițiștii de la secții, în paralel cu patrulările zilnice ale polițiștilor locali din cadrul Biroului Transport Urban desfășurate pe rutele pe care se constată în special fapte referitoare la furturile din buzunare.

Articolul precedentPolițiștii locali patrulează prin oraş cu ajutorul segway-urilor din dotare!
Articolul următorSoluţii de finanţare şi garantare a proiectelor de investiţii pentru IMM-uri, prezentate de specialiştii în domeniu, la Timişoara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.