Aquatim continuă tradiția de a deschide porțile stațiilor de tratare, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei. În 22 martie, Stația de tratare Bega din cartierul Plopi, de pe str. Rudolf Walter nr. 1, va avea porțile deschise între orele 9 și 14, pentru toți cei doritori să vadă îndeaproape de unde vine apa de la robinet. Vizitatorii vor beneficia, în această zi specială, de un tur ghidat, cu personal de specialitate, tur care durează aproximativ 45 de minute.

Plecările se fac la fiecare 15 minute, de la intrarea principală. Pe lângă traseul tehnologic, vizitatorii vor parcurge și „traseul artistic”, putând admira și fotografia lucrările de artă stradală realizate anul trecut, de  artiști internațional, în cadrul festivalului Fisart.

Grupurile organizate (în special cele de la școli) sunt rugate să se programeze din timp, la telefon (0256 201 370) sau prin e-mail, aquatim@aquatim.ro, cu precizarea orei dorite, a numărului de persoane din grup și a datelor de contact ale însoţitorilor.

La stația de tratare Bega se poate ajunge cu mijlacele de tranport public: tramvaiele 1, 5, 2, 10 (stația str. Iosif Vulcan/Parcul Uzinei), autobuzele 21 și 22 și expresul 8 (stația Uzina de apă).

Articolul precedentPreședinții Consiliilor Județene, întâlnire cu ADR Vest pentru accesarea fondurilor europene
Articolul următorÎntrerupere în furnizarea apei în zona Stadion CFR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.