În 15 iunie, de la ora 19.00, iubitorii aviației sunt așteptați la Aeroportul Timișoara să admire măiestria piloților în cadrul TIMIȘOARA AIR SHOW 2019.

A șasea ediție consecutivă a spectacolelor aeriene organizate de Aeroportul Timișoara va aduce pe cer evoluțiile piloților din cadrul Forțelor Aeriene Române care vor fi prezenți cu escadrila de elicoptere şi cu o formațiune de aeronave F16. Aeroclubul României va evolua cu formația Hawks of Romania – Șoimii României, condusă de George Rotaru, cu parașutiștii Blue Wings şi cu formația de zbor cu avioane ultra ușoare The Pelicans. Iacării Acrobați vor decola alături de pilotul lituanian Jurgis Kairys și vor uimi spectatorii cu elemente de acrobație aeriană și efecte pirotehnice.

La final, spectatorii vor putea asista la un concert susținut de timișorenii de la DJ Project.

Intrarea este gratuită, atât la spectacolul aerian, cât și la concert. Accesul spectatorilor va fi permis începând cu ora 17.00 și vor fi asigurate locuri de parcare în apropierea evenimentului.

Suntem la cea de-a șasea ediție a spectacolului Timișoara Air Show, organizat de Aeroportul Timișoara. Acest eveniment este unul marcant pentru Timișoara și toată regiunea Banatului, la care participă de fiecare dată peste 10.000 de spectatori de toate vârstele, veniți din toată regiunea de vest a țării. Ne bucurăm că, an de an, vin tot mai multe familii cu copii, iar pasiunea pentru aviație merge mai departe”, a declarat directorul general Daniel Idolu.

Pentru organizarea evenimentului, Aeroportul Internațional Timișoara are sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Asociației Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al unor instituții publice şi societăți comerciale. Toate informațiile sunt disponibile și pe site-ul oficial al aeroportului, www.aerotim.ro.

Articolul precedentDan Gherman, candidat ALDE la Parlamentul European și președintele tinerilor din ALDE Timiș: ALDE militează pentru consolidarea identității tinerilor români în Europa
Articolul următorRecord de înscrieri la ISWinT! Tema anului 2019 e legată de educație

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.