Universitatea de Vest din Timișoara lansează anul acesta platforma bac.uvt.ro, unde elevii din întreaga țară pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat, instrumente de testare și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română, dar în viitor ne propunem să elaborăm astfel de materiale și pentru alte discipline).

Așa cum se anunța în etapa pregătitoare, de mâine, 9 martie 2024, începe ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de bacalaureat susținut de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul căruia vor fi organizate săptămânal sesiuni de pregătire, sâmbăta, în format online, până în data de 29 iunie 2024 (cu excepția zilelor de 27 aprilie, 4 mai, 1 și 22 iunie), pentru toate disciplinele pentru care elevii urmează să susțină probe scrise.

Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea unui FORMULAR, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/.

Orarul modulelor, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 09.03 – 29.06.2024, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:

9:00 – 10:30 – Limba și literatura română;
10:45 – 12:15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12:30 – 14:00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.

Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat „UVT pentru elevi”, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).

Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din UVT va începe săptămâna viitoare cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, în data de 13 martie 2024, urmând ca timp de 8 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15:00, să fie abordată o nouă tematică. Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea unui FORMULAR, iar detaliile complete sunt disponibile aici:
https://uvt.ro/educatie/preuniversitar/consiliere-pentru-elevi/.

Articolul precedentUPT, gazda întâlnirii anuale internaționale a proiectului Ent-r-e-novators – o oportunitate pentru promovarea cercetării, științei deschise și inovării în educație prin parteneriate strategice
Articolul următorContinuă seria sesiunilor informative cu seminarul privind ocuparea forței de muncă organizate de CCIAT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.