Președintele PSD Timiș:”“Dacă domnii de la PNL ar gândi corect, ar face astfel ca Aeroportul Timișoara să treacă la autoritățile locale”

Fuziunea aeroporturilor din Arad şi Timişoara nu este tocmai pe placul președintelui PSD Timiș, Sorin Grindeanu. Social-democratul consideră că la Arad este o situație ciudată: vor fi reluate cursele aeriene spre Verona, Stuttgart sau București, acestea fiind operate de o companie – fantoma, Join Airlines.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a fost săptămâna trecută în vizită la Arad, unde a declarat că Ministerul Transporturilor va prelua şi aeroportul din Arad, după care va fi realizată fuziunea cu cel din Timişoara. Mai exact, la Arad ar urma să funcţioneze divizia de transport marfă, iar la Timişoara, traficul de călători. Aeroportul din Arad, modernizat cu 2 milioane de euro, nu mai are curse regulate de pasageri sau marfă. Pe de altă parte, traficul de pasageri pe Aeroportul Internațional Timișoara va ajunge la 1,7 milioane de persoane. “Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a fost plimbat de către domnul Falcă să i se arate ce investiții au făcut autoritățile locale din Arad în Aeroportul Internațional din Arad”.

În plus, acesta critică atitudinea rectorului Marilen Pirtea, candidatul PNL Timiș la alegerile parlamentare, care îi cântă în strună primarului Aradului. Sorin Grindeanu spune că se aștepta ca Marilen Pirtea să aibă ca priorități proiectele județului Timiș, nu cele ale Aradului. „Am văzut că cei de la PNL Timiș, inclusiv domnul Pirtea, candidat PNL, aplauda pe blogul său prestația domnului Falcă. Sunt dezamăgit că atitudinea aceasta de subordonare față de ideile nu tot timpul generoase ale primarului Falcă care nu aduc un plus pentru Timiș. Mă așteptam de la profesorul Pirtea să se gândească mai întâi la Timiș. Subiectul cu aeroportul nu poate fi tratat pe repede înainte, așa cum a fost tratat, la sfârșitul săptămânii trecute la Arad, cu ministrul Bușe”, a explicat președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu.

În plus, social–democratul consideră că trebuie să fie pedepsiţi conform legii aceia care fac presiuni pentru fuzionarea aeroporturilor. “Acţionarii de la cele două aeroporturi sunt diferiţi. La noi, Ministerul Transporturilor, la ei, Consiliul Județean Arad. Dacă asemenea lucruri s-ar întâmpla, una din posibilităţi ar fi ca această instituţie, CJ Arad să fie acţionar pe Aeroportul Timişoara, iar autorităţile judeţene să nu fie. Eu am înţeles că a fost luat pe repede înainte acest ministru tehnocrat şi pus în maşină şi dus la Arad să i se prezinte realizările măreţe, dar eu cred că decizii de acest tip nu se pot lua în acest mod. În spate trebuie să stea fundamentări economice. Trebuie să se respecte legea. Există o lege bine cunoscută 78/2000 care spune că toți cei care se folosesc de funcțiile pe care le dețin pentru a obține avantaje pot face închisoare”, a adăugat Sorin Grindeanu.

(Foto: Romaniatv.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here