“Prietenia nu ţine cont de numărul cromozomilor”. Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down

Fundaţia „Pentru Voi” a organizat o întâlnire între beneficiarii cu sindrom Down ai Fundaţiei şi reprezentanţi ai conducerii Primăriei Timişoara: secretar Simona Drăgoi şi viceprimarul Imre Farkas. Totul, cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, celebrată în fiecare an în data de 21 martie.

Au participat 14 persoane cu sindrom Down, pedagogi sociali, medici, psihologi. Persoanele cu sindrom Down și-au prezentat activităţile pe care le desfăşoară în centrele de zi, participările la competiţii sportive, în taberele de vară, în excursii, la festivaluri.

Oaspeţii au vizitat centrele de zi Orizonturi Noi şi Ladislau Tacsi, precum şi locuinţa protejată Cristian. „Mulţumim invitaților noștri, care ne-au omorat cu prezenţa și au povestit, ca între prieteni, cu beneficiarii noştri. Este şi mesajul pe care îl adresăm comunităţii timişorene: Prietenia nu ţine cont de numărul cromozomilor. Persoanele cu sindrom Down au nevoie de sprijinul şi prietenia celor din comunitate. Mulţumim Primăriei Timişoara pentru sprijinul acordat serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale”, a declarat Laila Onu, director general al fundaţiei „Pentru Voi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here