Primarul ALDE din Traian Vuia promite rețea de canalizare în sat și investiții importante

0
355

Primarul ALDE din Traian Vuia este un exemplu de primar. Ales de foarte puțin timp, Vasile Petruescu a început să-și pună în aplicare promisiunile din campanie.

Acesta promite rețea de canalizare în sat, în condițiile în care Traian Vuia este singura comună din județul Timiș care nu are niciun metru de canalizare. Edilul dorește să aduca localitatea măcar la stadiul celorlalte comune din județ.Comuna Traian Vuia are 2800 de locuitori. “Nu-mi doresc altceva decât ceea ce mi-am propus în perioada de campanie… Să pot să rezolv nevoile oamenilor, într-o formă sau alta, în proporție cât mai mare să le pot atinge. Până la finele lunii iulie vrem să depunem prin Ministerul Dezvoltării un proiect de canalizare, care a primit în prima fază printr-o notificare în luna mai acceptul că este finanțat, cu condiția ca în cel mai scurt timp posibil să putem să depunem documentația necesară. Lucrăm contra-cronometru, pentru că o dată cu  predarea-primirea, unele lucrări nu am avut de unde să le știu. Este singura comună din județul Timiș care nu are niciun metru de canalizare, în condițiile în care suntem o țară europeană. La capitolul infrastructură stăm destul de prost”, spune Vasile Petruescu, primarul comunei timișene Traian Vuia.

Proiectul de canalizare este estimat la valoarea de 37 miliarde lei. Doar în satul Traian Vuia lungimea canalizării va fi de 2,8 kilometri.

În plus, edilul anunță creearea unor locuri de muncă pentru locuitori. Vasile Petruescu spune că se dorește crearea primului parc industrial la nivel de mediu rural. “Suntem comuna cu nodul de autobanda A1 și dorim prin Planul Urbanistic General, pe care dorim să-l facem cât mai repede, saă creem primul parc industrial la nivel de mediu rural. Prin oportunitatea pe care o avem putem să deschidem calea investițiilor în zonă, care vor aduce după sine creare de noi locuri de muncă, atât pentru locuitorii comunei cât si pentru cei din împrejurimi. Acel parc industrial înseamnă o zonă de maxim zece hectare de pământ la care racordăm toate utilitățile și oferim investitorilor terenul necesar pentru investiție”.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here