Prins după ce a furat un motor electric dintr-o gospodărie din localitatea Bara

Un tânar este cercetat de polițiștii timișeni pentru că a prădat o gospodărie din județ. Acesta a plecat acasă cu un motor electric. Câteva săptămâni s-a bucurat de libertate, ca imediat a fost identificat.

Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Belinţ au identificat un minor de 16 ani, bănuit de furtul unui motor electric din anexa unui imobil situat pe raza localităţii Bara.

Potrivit oamenilor legii, în perioada 28 aprilie –16 mai, tânărul ar fi pătruns, prin efracţie, în anexa unui imobil, iar din interior ar fi sustras un motor electric. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunul fiind restituit păgubitului.

Hoțul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here