Prins la frontiera Cenad cu permisul auto expirat de zece ani

0
247

Ghinion la frontieră pentru un cetățean bulgar! Acesta a încercat să-i păcălească pe polițiști, însă a fost imediat depistat.

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad – I.T.P.F. Timişoara au prins un cetăţean bulgar care conducea un autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere valabil acesta fiindu-i suspendat din anul 2006. În data de 13 iunie, în jurul orei 18.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.

Poliţiştii de frontieră i-au solicitat bărbatului, la control, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Conducătorul auto a declarat că nu are permisul asupra sa, fapt care a trezit suspiciuni lucrătorilor noştri, care au efectuat verificări în bazele de date. Astfel, s-a stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil, acesta fiindu-i suspendat din anul 2006 de către autorităţile bulgare.

Oamenii legii efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere sau cu permisul suspendat.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here