Prognoza meteo pentru ziua de Sf. Andrei, dar şi pe 1 Decembrie

Vremea se răceşte, va ploua pe regiuni extinse, vor fi şi precipitaţii mixte, dar se va vedea şi soarele.

Pe 30 noiembrie va continua procesul de răcire în toată ţara. Vor fi temperaturi maxime între 1 şi 8 grade, iar minimele între minus 5 şi două grade Celsius. Vor persista înnorările în interiorul arcului carpatic unde pe arii relativ extinse vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare. De asemenea, în zonele de munte va mai ninge chiar viscolit în partea mai înaltă. În partea de sud şi de est a ţării vor fi înnorări temporare şi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi numai izolat pot să apară lapoviţa şi ninsoarea, cu precădere în zonele mai înalte. Vântul va continua să aibă intensificări cu viteze mai mari la munte, dar local şi temporar şi în restul ţării.

Pe data de 1 decembrie, vremea va fi rece mai ales dimineaţa, însă la amiază, temperaturile mai cresc uşor faţă de ziua precedentă, astfel încât la nivelul ţării maximele se vor încadra între două şi 12 grade, iar minimele vor fi cuprinse între minus patru şi patru grade Celsius. Cer mai mult noros în Maramureş şi Transilvania, în zonele deruloase din Crişana şi Banat unde vor mai fi precipitaţii salbe mixte. În restul teritoriului va fi un cer variabil şi probabilitatea pentru ploi va fi redusă. La munte, însă, la altitudini mari se aşteaptă ninsori şi rafale ale vântului destul de însemnate ce pot depăşi local şi 80 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here