Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026.

COLECTAREA DE DEŞEURI

Activitatea de colectare a deşeurilor din toate localităţile județului Timiș în care operează compania RETIM se va desfăşura conform PROGRAMELOR ZILNICE OBIŞNUITE.

Utilizatorii serviciului de salubrizare sunt rugați să scoată la stradă recipientele de colectare a deșeurilor în zilele stabilitate de colectare.

BIROURI DE RELAŢII CLIENŢI ŞI CASIERII – TIMIȘOARA ȘI LUGOJ

Birourile de relaţii clienţi şi casierii vor fi:

  • DESCHISE până în data de 30 aprilie inclusiv– program obișnuit, de la ora 08:00 până la ora 16:00
  • ÎNCHISE în data de 01 mai
  • DESCHISE din data de 04 mai, de când se va relua programul obișnuit, de la ora 08:00 până la ora 16:00

PUNCTELE DE COLECTARE A DEŞEURILOR VOLUMINOASE, VEGETALE ŞI DIN CONSTRUCŢII DIN TIMIŞOARA

Cele patru puncte de colectare a deşeurilor voluminoase, vegetale şi din construcţii puse la dispoziția cetățenilor de Primăria Timișoara și gestionate de RETIM vor avea următorul program:

  • DESCHISE până în data de 30 aprilie inclusiv – program obișnuit
  • ÎNCHISE în perioada 01 – 02 mai inclusiv
  • DESCHISE din data de 04 mai, de când se va relua programul obișnuit

Adresele și programele de funcționare obișnuite ale celor patru puncte de colectare din Timişoara sunt:

  • Calea Torontalului, nr. 94 (L-V: 09:00-19:00, S: 08:00-16:00)
  • Calea Moşniţei, nr. 2-4 (L-V: 09:00-19:00, S: 08:00-16:00)
  • Str. Avram Imbroane, nr. 70 (L-V: 09:00-19:00, S: 08:00-16:00)
  • Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr. 3 (L-V: 09:00-17:00, S: 08:00-16:00)

PLATA FACTURILOR

Compania reamintește tuturor clienților săi, persoane fizice sau juridice, că își pot activa factura pe e-mail în mai puțin de un minut, pe site-ul retim.ro, în secțiunea „efactura”, reducând impactul asupra mediului, prin reducerea consumul de hârtie și având acces rapid și securizat la aceasta.

Pentru plata facturilor RETIM recomandă utilizarea cu precădere a instrumentelor de plată electronice disponibile pe site-ul retim.ro, a sistemelor de plată rapidă PayPoint, Un-Doi, Self-Pay sau a aplicației mobile Pago.

RECOMANDĂRI COLECTARE SEPARATĂ

1 Mai aduce, de regulă, o cantitate mai mare de ambalaje, resturi alimentare și deșeuri menajere. De aceea, RETIM încurajează câteva gesturi simple, care pot face o diferență reală în menținerea curățeniei:

  • Se recomandă ca ambalajele reciclabile să fie golite de conținut, clătite (la nevoie) și pliate sau turtite înainte de depunere în recipiente corespunzătoare fiecărei fracții (saci, pubele, compartimente insule ecologice), pentru a ocupa mai puțin spațiu în acestea și pentru a susține o colectare separată corectă;
  • Pentru categoriile speciale, precum deșeurile voluminoase, vegetale, din construcții trebuie respectate regulile specifice de gestionare (de exemplu: predarea la punctele de aport voluntar sau la operatorii specializați, compostare, contractarea de servicii alternative precum Abonamentul Verde).

Mai mult, în această perioadă, reducerea risipei alimentare contează la fel de mult. Cumpărăturile planificate atent, prepararea unor cantități potrivite și valorificarea alimentelor rămase pot reduce atât cantitatea de deșeuri generate, cât și presiunea asupra mediului.

RETIM rămâne în contact direct cu clienţii săi pe canalele de comunicare online – website retim.ro, email contact@retim.ro și pagina oficială de Facebook.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri (cu excepția sărbătorilor legale), între orele 07:00 – 19:00.

 

Articolul precedentWorkshop internațional la UPT dedicat monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.