cumparaturi

Marile magazine din Timişoara anunţă programe speciale de lucru de sărbătorile pascale. Sâmbătă, Auchan, Kaufland şi Profi vor fi deschise până la ora 18, Lidl şi Billa până la ora 21, Penny până la 18, iar Selgros şi Metro vor avea program până la ora 16.

Duminică, în prima zi de Paște, toate centrele comerciale vor fi închise. În a doua zi de Paşte, unele magazine sunt închise, iar altele au program redus.

Mall-ul va fi deschis luni după programul normal. Cei care doresc să se înnoiască potrivit tradiţiei sau cei care au de finalizat lista de cumpărături pentru masa dedicată Sărbătorilor Pascale pot vizita magazinele în intervalul orar 10.00 – 18.00. Excepţie face clubul Blackbox, deschis între orele 10.00 – 04.00. Duminică, pe 12 aprilie, mall-ul este închis. Luni, 13 aprilie, cei care vor să petreacă a doua zi de Paşte, relaxându-se la mall o pot face după programul obişnuit: 10.00 – 22.00.

Articolul precedentLumina Sfântă din Ierusalim adusă la Timișoara pentru a șaptea oară
Articolul următorSărbătorile, ținta perfectă pentru hoții de locuințe! Vezi ce recomandă oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.