În cadrul Proiectului SIA VEST- Suport pentru Inițiative Antreprenoriale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de partener coordonator și S.C. GAPA S.R.L. partener continuă înscrierile pentru ultima serie a cursului de antreprenoriat, care se vor desfășura în perioada octombrie-noiembrie, la sediul CCIA Timiș.

Termen limită de înscriere este 22 octombrie 2018.

Cursurile de antreprenoriat sunt GRATUITE!

Absolvenții cursurilor au oportunitatea de a pregăti un PLAN DE AFACERI și de a participa la concursul de planuri de afaceri din cadrul proiectului!

44 planuri de afaceri vor fi selectate spre FINANȚARE !

Finanțarea este NERAMBURSABILĂ în proporție de 100% !!!

Suma disponibilă pentru finanțarea START UP-urilor este de 6.420.240,78 lei !!!

Prin Proiectul SIA VEST, 360 de persoane din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara pot obţine finanțări de până la 40.000 de euro pentru începerea unei afaceri nonagricole în mediul urban.

Proiectul vizează stimularea ocupării și crearea a 88 de noi locuri de muncă în Regiunea Vest.

Proiectul este destinat persoanelor care desfășoară o activitate independentă, persoanelor inactive (elevi şi studenţi) şi şomerii de lungă durată care intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban. Aceștia trebuie să aibă reședința în județele menționate iar nivelul minim de studii solicitat este liceul cu examen de bacalaureat.

Înscrierea în grupul țintă presupune participarea gratuită la cursul pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și elaborarea unui plan de afaceri.

Dintre acestea, 44 de planuri de afaceri vor fi selectate spre finanţare.

Participanții vor beneficia de stagii de pratică și sprijin în implementarea planului de afaceri.

Până în prezent, în cadrul proiectului, s-au derulat 7 serii de cursuri de antreprenoriat, la care au participat 140 persoane din județele Timiș și Hunedoara.

De asemenea, în grupul țintă s-au înscris 180 persoane din județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Articolul precedentPremiat de UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru, RAMBUKU va fi prezentat la Cluj
Articolul următorAtenție, șoferi! Și astăzi se lucrează pe mai multe străzi din oraș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.