Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații organizează un proiect destinat studenţilor din anii de licenţă. Acesta le oferă oportunitatea de a experimenta mediul academic și viaţa socială, dar și culturală din alte centre de profil din țară.

Perioada de desfăşurare a proiectului este 14 -20 noiembrie, timp în care studenţii vor studia în alte centre universitare din orașe precum: Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Alba-Iulia, Oradea, urmând ca în locul acestora, să vină studenți din centrele partenere.“Studenții veniți la facultatea noastră vor avea obligația să participe la cursurile, seminariile și laboratoarele aferente anilor în care sunt înmatriculați. Astfel, aceștia vor fi capabili să intre în cadrul oferit de facultatea noastră, să compare modurile de predare, materiile și dotările. Totodată aceștia vor avea șansa de a experimenta o materie nouă care să le trezească interesul și pe care să dorească să o aprofundeze în viitor. Studenții au șansa de a testa și a compara modul de învățământ din alte centre universitare. Mai mult, dorim ca studenții noștri să experimenteze alte metode de abordare a materiilor studiate în facultatea noastră, sau a unor materii ce nu sunt incluse în curicula universitară a facultății”, transmit reprezentanții Facultății de Electronică și Telecomunicații.

Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații urmăreşte, prin proiectul de faţă, integrarea culturală și socială a studenților ce provin din zone diferite ale țării. Prin primirea în schimbul de experiență a acestora, asigurăm o cale de acces între noi și locul din care provin, arătând permisivitate și integrare etnică și socială.

Articolul precedentUrmărire ca în filme a hoților de buzunare. Cum au acționat polițiștii locali
Articolul următorTimișoara are o reprezentantă în rândul „universităților românești cu potențial de excelență, vizibile și cu impact internațional”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.