Aseară, la ora 21.20, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe strada G.A. Petculescu, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest și avea o alcoolemie de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat, după ce în noaptea precedentă fusese depistat de polițiștii reșițeni în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, autoturismul condus de acesta nu avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare, care fuseseră retrase cu aceeași ocazie, pentru că nu deținea asigurare de răspundere civilă auto valabilă.

Bărbatul a fost condus din nou la spital unde a refuzat și de această dată prelevarea mostrelor biologice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conducerea unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numerele de înmatriculare au fost retrase și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.

Articolul precedentCristian Moş confirmă spusele din articolul Gazeta din Vest şi chiar sublinează că USR Timiş nu-l mai reprezintă
Articolul următorRealităţi şi provocări în spaţiul securităţii cibernetice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.