Razie în decembrie. Amenzi de 50.000 de lei în doar câteva zile

În perioada 16/19.12.2022, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au desfășurat o acțiune în județul Timiș, care a avut drept scop asigurarea unui climat de siguranță rutieră, creșterea vizibilității și autorității polițienești, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Astefel, au fost desfășurate activități pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă limitele legale de viteză.

Au fost legitimate 260 de persoane, controlate 245 de autovehicule și au fost efectuate 220 de testări cu aparatul etilotest și 10 testări cu aparatul Drugtest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 175 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 50.750 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002R, 66 de sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

Au fost constatate 5 infracțiuni (toate la regimul rutier) și reținute, în vederea suspendării, 21 de permise de conducer.

De asemenea, a fost retras 1 certificat de înmatriculare.

Având în vedere, condițiile meteo din județul Timiș pentru a preveni producerea accidentelor rutiere, polițiștii timișeni recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să marească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here