Raziile de amploare ale poliţiştilor continuă. Oamenii legii au lichidat un chef de 30 de persoane

În data de 18 decembrie 2021, în intervalul orar 18:00-00:00 dispozitivul constituit la nivelul Poliției municipiului Timișoara din echipajele de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, proximitate, jandarmi, pompieri ISU Banat și reprezentanți ITM au desfășurat activitati preventiv-reactive pentru respectarea Lg 55/2020 precum și a normelor de conviețuire socială.

Polițiștii au verificat 49 de socități comerciale, au controlat 35 de autovehicule și au legitimat 95 de persoane. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.350 de lei, dintre care 18 sancțiuni conform Legii 61/1991, în valoare de 5.400 lei, 9 sancțiuni conform OUG 195/2002 în valoare de 1.450 de lei și 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei, conform Legii 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în spațiile aglomerate. Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au intervenit la 18 apeluri 112.

De asemenea, în jurul orei 00:10, polițiștii timișeni au efectuat verificări la o societate comercială din municipiu, moment în care au constatat faptul că este organizat un eveniment privat, la care ar fi participat 30 de persoane.

În urma verificărilor efectuate au fost legitimate toate persoanele participante la eveniment, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru participarea la un eveniment organizat în spațiu închis.

Pe numele administratorului societății comerciale a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor fiind, totodată, sancționat contravențional.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here