Conferința regională „România Irigabilă” organizată de către Ziarul Financiar a avut loc marți, 7 marie, la Iulius Congres Hall din Timișoara. Au fost dezbătute teme de actualitate precum: modele de succes; plus valoarea irigațiilor; etapele premergătoare procesului investițional; micro-infractructura de irigații, la nivel de fermă; echipamente pentru irigații adecvate sursei de apă, planului de culturi și condițiile pedo-climatice; gestionarea sustenabilă a utilizării apei pentru irigații și eficiența procesului de irigare.

Conferința a reunit fermieri și autorități din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, profesori specialiști de la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, decanul Facultății de Agricultură, prof.univ. Imbrea Florin, care au dezbătut eterna problemă nerezolvată a irigațiilor.

În cadrul conferinței s-au adus în discuție provocările fermierilor din zona de vest din anul 2022, cum a fost seceta, costuri de producție mari, investițiile în domeniu, irigații și modernizarea sistemului agricol, criza îngrășămintelor și rolul finanțării în creșterea suprafețelor irigate în România.

Rectorul USVT, prof.univ. Alin Cosmin Popescu a atras atenția despre necesitatea intabulării canalelor de irigații și desecări existente. ”Pentru a folosi infrastructura de irigații de către ANIF, trebuie să fie intabulată. Există 9.000 de km, dar trebuie să fie intabulați. De asemenea, trebuie atrase fonduri pentru modernizarea acestei infrastructuri, dar pentru asta e nevoie să prezinți dovada proprietății. În momentul acesta noi suntem în urmă. Dacă se dau 500 de milioane de euro pentru irigații, la intabularea celor 9.000 de km probabil ajungi la 5% din această sumă, prevăzută în PNS. Astfel, s-ar rezolva problema și i-am folosi din PNS, altfel nu putem”, a spus rectorul USVT, Cosmin Popescu.

Ministerul Agriculturii a promis că va investi începând de anul viitor până în 2027 o sumă de 1,5 miliarde de euro pentru a ajunge la o suprafaţă amenajată pentru irigaţii de 2,6 milioane de hectare. De asemenea, a promis 100 de milioane de euro pentru sisteme de irigaţii dezvoltate la nivel local.

Articolul precedentFurturi cu repetiţie. Se pare că i s-a făcut rapid dor de puşcărie
Articolul următor„The Middle Way” trece prin Bastion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.