Reguli pentru candidații la alegerile locale: fișă cu cele mai importante realizări

Nicolae Robu- PNL-

Viitorii candidați PNL Timiș pentru alegerile locale din 2016 treac prin mai multe evaluări și selecții. Este vorba despre cei care doresc funcții de consilier local, consilier județean sau primar al Timișoarei.

Aspirantul trebuie să completeze o fișă în care va consemna cele mai importante realizări. Mai exact, un document asemănător unui CV, care îl va recomanda pe respectivul liberal pentru funcția la care dorește să candideze. Potrivit edilului Nicolae Robu, la final va fi întocmit un clasament pe mai multe criterii stabilite în interiorul partidului. “Vom încheia o etapă de pregătire pentru alegerile locale din 2016, iar în acest sens, până la sfârșitul lunii, vom mai accepta așa numitele fișe de aspirații. În politica noastră de resurse umane dorim să știm la ce aspiră fiecare membru. Vom face evaluări și selecții între cei ce concurează pentru aceleași poziții, astfel încât în final să avem cei mai buni oameni. Vorbim de funcții ca și cele de consilier local, consilier județean, primar, iar pentru cele de mai târziu, funcții de deputat, de senator”, susține co-președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.

În plus, pentru a avea șanse în ocuparea poziției dorite, candidații trebuie să fie văzuți bine prin ochii alegătorilor. “Dacă avem mai mulți concurenți pe un post, vom face o ierarhizare în funcție de meritele pe care fiecare le pot etala, dar și în funcție de cum sunt percepuți de către cetățeni, pentru că e importantă și părerea celor care vor vota. Toți candidații vor trebui să aibă și un suport politic”, adaugă Nicolae Robu.

Până în luna octombrie aceste fișe trebuie completate de toți cei aproximativ 500 de liberali care și-au exprimat dorința de a candida pentru o anumită funcție.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here