PLUS Timiș, PLUS Arad și PLUS Hunedoara vin cu o solicitare către Ministrul Transporturilor: să facă toate demersurile necesare pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1!
Amânată de prea mult timp, deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva continuă să râmănâ la stadiul de necesitate și în condițiile schimbării guvernului. Cei 21 de km de la Ilia la Holdea, care, deși finalizați, nu au fost dați în folosință, își păstrează încă rolul de lot muzeu, în timp ce traficul se desfășoară pe o șosea cu o singură bandă de mers pe sens, aflată într-o stare necorespunzatoare, cu predispoziție ridicată pentru producerea de accidente rutiere.
PLUS consideră că refuzul de a deschide Autostrada A1 a reprezentat o decizie arbitrară, un nod în papură găsit de Guvernul Dăncilă firmei constructoare, care a fost asumată în detrimentul cetățenilor, asemeni multor decizii controversate ale acestui executiv. Tocmai de aceea, solicităm ca actualul Ministru al Transporturilor, domnul Lucian Bode, să înițieze de îndată toate demersurile necesare pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1, un obiectiv de importanță majoră pentru regiunea de Vest și nu numai.