România, reprezentată în marea finală internațională ClimateLaunchpad 2020!

E-GECOP și TECHNOLOGY ARTIZANS sunt cele două echipe din România desemnate câștigătoare ale Finalei Regionale pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu și Asia Centrală a ClimateLaunchpad 2020, desfășurată în perioada 17-18 septembrie.

În competiție au intrat 42 de echipe din 14 țări (Armenia, Azerbaidjan, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Georgia, Israel, Kazakhastan, Pakistan, Rep. Moldova, România, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan), dintre care 16 echipe vor merge mai departe la etapa internațională a ClimateLaunchpad 2020.

Reamintim că la etapa națională a ClimateLaunchPad, organizată în 27 august a.c. de CCIA Timiș în calitate de partener oficial în România al Programului CLIMATE KIC, au participat 8 echipe care și-au prezentat ideile inovatoare de business, concurând pentru un loc în etapele regională și internațională. Dintre acestea, trei echipe – E-GECOP, Technology Artisans și AERO 360 au fost desemnate câștigătoare ale etapei naționale.

E-GECOP – elemente de pavaj prefabricate din beton geopolimeric utilizate pentru zone pietonale, piste de biciclete, parcări, drumuri, autostrăzi, spații industriale, piste de avioane, stații de transport public, benzinării, utilizate în industria ingineriei civile.

TECHNOLOGY ARTIZANS – Producere biogazului prin digestie anaerobă ca tratament optim în cazul gunoiului animal, deşeurilor organice și vegetale în vederea transformării acestora în energie recuperabilă şi în îngrăşământ organic pentru agricultură.

E-GECOP și TECHNOLOGY ARTIZANS își vor prezenta ideile inovatoare “prietenoase cu mediul” la Grand Global Final (30 septembrie – 2 octombrie a.c.), pentru câștigarea unei prime investiții în business-ul lor: 10.000 euro locul I, 5.000 euro locul II și 2.500 euro locul III.

ClimateLaunchpad este cea mai mare competiție de idei în domeniul “clean technology” finanțată de EIT Climate-KIC, destinată atragerii potențialului de tehnologii inovative din Europa și oferirii de oportunități pentru inovatori. Scopul este accelerarea inovațiilor care conduc la un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon și la atenuarea efectelor schimbărilor climatice.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here