Usvad Dorel Cosmin a fost condamnat in urma cu 10 ani la 7 ani de inchisoare pentru proxenetism. De 10 ani acesta este cautat de politistii romani dar si de cei din intreaga europa. Cu toate acestea de un deceniu, acesta este de negasit iar pe site-ul IGPR figureaza la cei mai cautati infractori (Most Wanted).
Infractor cu cont pe facebook
Proxenetul care nu este gasit de politistii din Timis are cont pe facebook pe care il actualizeaza aproape in fiecare zi. Acesta pune poze, filmulete si chiar le da mura in gura politistilor spunand unde a trait in ultimii 25 de ani. Cu doar un clik pe contul acestuia de socializare, politistii ar fi putut afla ca in prezent acesta traieste la Viena iar in trecut a fost la Roma. Ar fi putut afla si ce masina conduce dar si cu cine se iubeste, iar de aici ar fi putut pune lucrurile cap la cap si ar fi fost mult mai usor sa de-a de urma infractorului care a traficat zeci de persoane in Austria.
Reprezentantii IPJ Timis ne-au transmis ca barbatul la care facem referire este condamnat la 7 ani de inchisoare si este cautat de politisti inca din anul 2006. Si in momentul de fata acestia fac cercetari pentru depistarea proxenetului care parca a intrat in „gaura de sarpe”.
Politistii din Timis nu sunt la primul caz de acest fel, in urma cu cativa ani o alta infractoare,cautata de aceasta data pentru trafic de droguri avea un cont similar de facebook cu toate informatiile la vedere. Marina Baltalunga pentru ca despre ea este vorba, avea afisat orasul in care sta si chiar informatii legate despre locul de munca. Nici in acest caz politistii din Timis nu au facut nimic sau daca au facut, au uitat sa ne informeze si pe noi.