Se caută cărți pentru dotarea unei biblioteci care urmează să fie montată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Timișoara

Spread the love

Pacienții de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Dr. Victor Babeș din Timișoara vor fi ajutați să se însănătoșească și mai repede, prin lectură. Timpul pe care-l vor petrece în spital va părea mai scurt, atunci când se vor afunda în poveștile cărților ce urmează să fie puse pe rafturile unei biblioteci ce urmează să stea la dispoziția lor.

Citești, crești și te însănătoșești și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase vor colabora pentru montarea unei biblioteci în interiorul unității spitalicești. Aceasta va fi dotată cu cărți pentru toate gusturile și vârstele.

Pentru finalizarea proiectului e nevoie de mobilizare din partea timișorenilor. „Pentru că fondul de carte s-a micșorat o dată cu vizitele periodice în spitelele unde există deja biblioteci, fiind necesară o completare, apelăm la sprijinul vostru. Pentru acesată bibliotecă, grupele de vârstă unde ne lipsesc cărți sunt: 6-10 ani și 10-14 ani”, au transmis inițiatorii proiectului, prin intermediul paginii de Facebook. 

În bibliotecile intraspitalicești este nevoie doar de cărți noi.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here