Se construiește drumul care va permite o legătură mai rapidă între Timișoara și Moșnița

Spread the love

Calea_Buziasului_si_Mosnita_Veche

Autoritățile timișorene au în plan construirea unui drum care va permite o legătură mult mai rapidă între Timișoara și comuna Moșnița Nouă. Totul va fi posibil de realizat din această toamnă. Acesta va deservi Căile Buziaşului şi Lugojului şi va înlesni accesul din localităţile limitrofe.

Consilierii locali au aprobat ieri în ședința de plen un proiect în acest sens, iar proiectul se va realiza în parteneriat cu Primăria Moşniţa.

Astfel, investiția prevede amenajarea unui carosabil cu două benzi de circulație, trotuare și piste de biciclete pe ambele părți. Noul drum ar ajuta la fluidizarea traficului de pe Calea Buziașului. Primarul Nicolae Robu explică: “Foarte multă lume nu va mai trebui să vină pe Calea Buziașului sau Calea Lugojului, ci vor putea veni oamenii din anumite comune, din Bucovăț de exemplu, Moșnita Veche direct pe aici. Va fi un record la rețeaua de drumuri a municipiului Timișoara. Va fi un drum foarte util și cu un efort mic din partea noastră”, spune primarul Nicolae Robu.

Potrivit şefului Directiei Tehnice din Primăria Timisoara, Culiţă Chiş, drumul va avea o lungime de patru kilometri şi va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. “Este de patru kilometri. Primăria Moșnita a făcut partea ei, partea de stabilizare. În două săptămâni va fi spre aprobare proiectul Studiului de Fezabilitate. În cadrul SF-ului vom face o evaluare. Sperăm că în septembrie să se termine licitația și apoi să începem lucrările”, spune Culiță Chiș.

(Sursa foto.forum.peundemerg.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here