Poza oficiala The Ruff Pack JazzTM 2015_mic

Timişorenii sunt aşteptaţi în weekend la cea de-a treia ediţie a Jazz TM. De vineri până duminică, pe scena din faţa Operei vor urca nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință.

Organizatorii și producătorii festivalului au început deja să pregătească scena și perimetrul de festival.

Astfel, în perioada 28 – 30 iunie 2015, s-au montat gardurile care împrejmuiesc zona de scenă, a fost transportată prima parte de echipamente și a început construcția scenei. Miercuri seara, pe data de 1 iulie 2015, scena va fi montată complet, urmând ca pe 2 iulie să se facă ultimele reglaje (se calibrează sistemul, se verifică luminile și se testează generatorul de curent). Cele două piane necesare artiștilor care vor urca pe scena festivalului (Steinway și Yamaha) vor ajunge la Timișoara în data de 2 iulie 2015.

Pentru buna desfășurare a festivalului, organizatorii vor limita accesul la strada pietonală Mărășești din data de 3 iulie 2015, ora 5:00, până în data de 6 iulie 2015, ora 5:00. „Îi rugăm pe timișoreni să folosească, în această perioadă, traseul alternativ de pe strada Alba Iulia și le mulțumim pentru înțelegere. Dorim ca împreună să ne bucurăm de ediția a treia a festivalului de jazz al Timișoarei și vă așteptăm în Piața Victoriei pentru a sărbători cum se cuvine un adevărat regal muzical”, a transmis Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei, din partea organizatorilor.

Vor concerta Marcus Miller, Liv Warfield și NPG Hornz. Intrarea la festivalul din Piața Victoriei este gratuită.

Articolul precedent19 percheziţii domiciliare în Caraș Severin
Articolul următorRomânia şi Ungaria vor realiza o reţea optică transfrontalieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.