Moartea unui brand timișorean poate aduce o soluție pentru crearea unei baze de antrenament lângă viitorul ”Dan Păltinișanu”. Consiliul Județean Timiș vrea să cumpere fosta bază sportivă AEM și să facă acolo locație de antrenamente, în condițiile în care Baza ”Adrian Stoicov” va dispărea… cândva.
Reamintim, terenurile de antrenamente din spatele Stadionului ”Dan Păltinișanu” sunt pe un teren al municipalității, iar ele sunt deja trecute în acte ca locație pentru viitoarea Sală polivalentă de 15.000 de locuri. Aceasta investiție o va face CNI, dar nici acum nu este gata studiul de fezabilitate, deși demersurile sunt începute de ani de zile. Terenurile mai sunt folosite de copii care se joacă sau grupe mici de la diverse cluburi de fotbal, dar tribuna de beton a fost îndepărtată, pentru ca teremul să fie juridic liber de sarcini. Ei bine, lângă există o mare oportunitate de a cea ceva similar. Este fosta Bază AEM, de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, care acum e la vânzare. Desigur, așa cum se știe, fabrica a fost închisă și acum, în procedura de faliment, se încearcă valorificarea a tot ceea ce se poate.
Consilierii județeni au modificat regulamentul pentru asemenea negocieri. ”Nu aveam actualizată comisia de negociere, în cazul în care dorim să achiziționăm anumite imobile. Plătim sute de mii de euro, spre un milion dacă inncludem și muzeele. În condițiile în care am putea să achiziționăm unu-două-trei imobile și să scăpăm de această chirie. Există proprietări scoase la licitație de creditori, bănci, lichidatori. Tot felul de situații în care putem să intervenim și să cumpărăm. De aceea trebuie să autorizăm această comisie. Nu vă ascund că este scoasă la licitație fosta bază a AEM, de 1,2 ha, cu bazin, locuri de cazare. Prețul e unul scăzut raportat la suprafața existentă. Poate această comisie să tranșeze negocierile pentru a încerca să achizițioăm acea bază care poate fi o bază extraordinară pentru echia de fotbal, fiind chiar în vecinătatea stadionului. Până acum, cu vechiul regulament nu puteam”, a explicat în plen Alfred Simonis.
La câteva ore după stadion, Simonis a precizat că nu e singura soluție să se facă acolo bază de antrenament. ”Sunt mai multe soluții, discutăm despre ele. Nu cred că trebuie să fie neapărat în jurul stadionuuui. Suntem un oraș, un județ mare .Putem afla și într-una din localitățile periurbane o baza sportivă. Important e sa avem voința și banii, restul se reglează, analizăm”, a spus Simonis, la stadion, azi după-masa. Se analizează un teren de lângă Pădurea Bistra, care este al Mitropoliei Banatului.