Consiliul Județean Timiș are datorii de 300 milioane lei ca urmare a creditelor contractate pentru proiectele pe fonduri europene ratate sau neimplementate. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Judetean Timiș, Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, datoriile de 300.000.000 de lei sunt mai vechi, din mandatul lui Constantin Ostaficiuc (100 de milioane de lei) și al lui Titu Bojin (200 de milioane lei).
Astfel că șeful CJ spune că o prioritate cu privire la noua organigramă va fi înființarea unei Direcții de Dezvoltare care să gestioneze proiectele pe fonduri europene. „Circuitul documentelor în instituție este o altă problemă. Eu ca viceprimar în 2008 puteam să aflu fără probleme circuitul unui document în primărie, cât a stat și unde, aici trebuie să fac o anchetă. Sunt foarte multe lucruri centralizate care vin direct la președinte.Nu mi se pare normal să îmi dau eu acordul pe niște deodorante și chestiuni igienice de la una din instituțiile subordonate”, a subliniat șeful CJ Timiș, Sorin Grindeanu.
În plus, Sorin Grindeanu a mai adăugat că va face curățenie și în instituțiile din subordinea CJ Timiș, la directorii care au probleme penale.