Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş,  organizează un seminar de informare și instruire a agenților economici asupra reglementărilor în domeniul avizării-autorizării privind securitatea la incendiu, sub genericul: “IMPORTANŢA SOLICITĂRII ȘI OBŢINERII AUTORIZAŢIEI DE SECURITATE LA INCENDIU”.

Evenimentul are loc în data de 11 martie 2020, începând cu ora 10.00, în Sala Nera a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bdul. Eroilor de la Tisa nr. 22.

Vor fi abordate următoarele teme:

 Categoriile de construcții şi amenajări care se supun avizării și autorizării;
 Autorizația de securitate la incendiu. Drepturi. Obligații. Sancțiuni;
 Dezbateri. Probleme întâmpinate la solicitarea şi obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Temele vor fi susținute de specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”:

 Mr. ing. COSACU Cătălin Constantin, Şef Inspecția de Prevenire
 Mr. ing. Andrei POAMĂ, Adjunct Şef Inspecția de Prevenire

Seminarul se dorește a fi unul interactiv, astfel încât participanţii să primească răspuns la toate întrebările și spețele legate de obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

Participarea este GRATUTĂ pentru reprezentanții firmelor membre ale CCIAT.

Termen limită de înregistrare: 9 martie 2020.

Articolul precedentDouă persoane, internate la Spitalul ”Victor Babeș”, suspectate de coronavirus! Este vorba despre doi soți, întorși din Italia
Articolul următorVeşti bune pentru locuitorii din Giroc și Chișoda! Vor putea folosi gratuit transportul în comun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.