Și-a încărcat două cartele telefonice fără să plătească

minor-incarcerat

Situație inedită la Deta. Un adolescent a ajuns pe mâna polițiștilor pentru că a pătruns prin efracție într-un magazin. Totul pentru 130 de lei.

Tânărul nu a avut bani să își încarce telefonul mobil astfel că a pus la cale un plan. Potrivit polițiștilor, se pare că în 14 martie, acesta a intrat într-un magazin din Deta, a încărcat cele două cartele folosind un aparat PayPoint și a plecat fără să ia nimic altceva. În urma investigațiilor, minorul, în vârstă de 16 ani, a fost prins marți de polițiști. Prejudiciul este de130 de lei.

Băiatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului şi recuperării prejudiciului cauzat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here