Preşedintele nou ales al PSD Timiş, Alfred Simonis, a declarat, sâmbătă, că în această calitate va fi unul dintre candidaţii pentru fotoliul de primar al municipiului Timişoara, dar şi la Consiliul Judeţean (CJ) Timiş, la alegerile din 2024.

„Sunt preşedintele PSD Timiş şi evident că sunt unul dintre candidaţii care vor candida atât la Primăria Municipiului Timişoara, cât şi la CJ Timiş. Dacă măsurătorile vor arăta că o (altă) personalitate are şanse mai mari decât mine să fie primar sau preşedinte al CJ Timiş, vom face o analiză clară în privinţa candidatului care merge. În acest moment, mă număr printre cei care se vor înscrie în competiţia internă atât pentru Primăria Municipiului Timişoara, cât şi pentru Consiliul Judeţean Timiş”, a explicat Alfred Simonis.

Alfred Simonis a fost ales, sâmbătă, în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Timiş, preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş.

Articolul precedentPetrică Moise are statuie la el acasă în Chişoda
Articolul următorSe anunţă un Octombrie cald şi cu precipitaţii puţine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.