Timişoreanul Alfred Simonis, președintele PSD Timiș şi preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, solicită mutarea de urgență a penitenciarului din zona centrală a Timișoarei. El vine şi cu o soluţie în acest sens.
Timișoara este singurul oraș din România în care penitenciarul este amplasat în zona centrală, iar acest lucru trebuie să se schimbe cât mai repede cu putință. Actualul amplasament datează din anul 1907 și nu mai corespunde normelor în vigoare, a declarat Simonis miercuri seara. El a venit şi cu soluţia:
„Penitenciarul deține un teren în zona Solventul, Ministerul Justiției și Administrarea Națională a Penitenciarelor trebuie să găsească cea mai bună și rapidă soluție pentru a construi un nou penitenciar cu o capacitate de 1000 de locuri.
Zona în care se află Penitenciarul Timișoara este într-o continuă dezvoltare, aici aflându-se centre comerciale, două facultăți, sală de sport sau clădiri de birouri. Ținând cont de ritmul accelerat de creștere a investițiilor, este imperios necesar ca penitenciarul să fie relocat, iar terenul pe care se află să fie exploatat de administrația locală la adevărata lui valoare. În acest sens, fac un apel la Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și la directorul general al ANP, Dan Halchin, să identifice soluții pentru ridicarea unui nou penitenciar la Timișoara. De asemenea, sunt dispus să ofer tot sprijinul pentru obținerea fondurilor necesare construirii viitorului penitenciar”, a spus acesta.
Rămâne de văzut dacă sentorul de Timiş, chiar dacă nu are nicio legătură cu Timişul, Alina Gorghiu va mişca un deget în această privinţă.
[…] Simonis cere mutarea Penitenciarului din zona centrală şi face apel la Alina Gorghiu […]