În ultimele 24 de ore, traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de peste 145.500  treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de aproximativ 41.000 treceri mijloace de transport.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat: 31 fapte ilegale (11 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 11.100 lei.

Au fost descoperite bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 158.500 lei. În plus, nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 20 cetăţeni români din diferite motive legale.

Reamintim că accesând aplicaţia on-line „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional”, la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare în culori diferite. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Articolul precedentCopil prăbușit de la etajul patru al blocului
Articolul următorPrognoza METEO pentru LINI si MARTI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.