Şoferi beţi, vitezomani şi fără permis, depistaţi pe şoselele din Timiş!

În zilele de weekend, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ! Oamenii legii au aplicat peste 370 de sancțiuni contravenționale șoferilor indisciplinați şi au reţinut 37 permise de conducere.

Poliţiştii au constatat 7 infracțiuni.

Mai eaxact, în Sânnicolau Mare, oamenii legii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani. Şoferul a fost testat  cu aparatul etilotest,  rezultând  o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate  probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Şi polițiștii Secției 2 Timișoara, au oprit pentru control pe strada Calea Buziașului, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani. În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul, de 49  de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul avea numerele de înmatriculare provizorii expirate.

În ambele cazuri, pe numele șoferilor au fost întocmite dosare penale pentru faptele comise.

În total, în weekend poliţiştii au aplicat 372 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here